Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Cornel Basarabescu sau masca lui Don Quijote

        deFlorian Copcea

Atras până la fascinaţie de demonia celebrului smintit al lui Cervantes, în Întoarcerea lui Don Quijote , Cornel Basarabescu ne oferă pretextul unei realităţi personificate paradoxal într-un erou liric, sperând să lase „urme de nemargini” „în cioburi de oglinzi” atunci când îşi ia avânt, pentru a se desprinde din „jocul de-a nimicul”, spre „vidul cuvintelor”. Fără a se transfigura în personajul menţionat în titlul cărţii (să recunoaştem, destul de neinspirat întrucât pe piaţa editorială îl mai întâlnim), poetul îşi propune, închipuind sugestiv o călătorie existenţială dinspre o tragică, aparentă lume a iluziei către o alta dominată de sentimentul de déjŕ-vu, să plăsmuiască antinomic imaginile literare ale unor spirite simpatetice care au făcut istorie „pe tabla de şah a Creaţiei” (Mica publicitate), marcându-ne, astfel, cultura şi destinul: Marin Sorescu, F. Villon, George Bacovia, D.R. Popescu, Dante, Shakespeare, Mihai Eminescu, J.L. Borges ş.a. Punerea în ecuaţie a motivelor poetice consacrate de aceştia (mai mult sau mai puţin aluziv la mitologia cavalerului tristei figuri) este operată cu ingeniozitate, fapt care ne determină să evidenţiem temeiul intertextual al poeziei. În acest fel, reflecţiile, explorările alchimice concură la solidificarea/substanţializarea discursului liric. Poetul este, cu precădere, constantăm, obsedat de rostul, sensul şi condiţia scriiturii. Asemeni multor altor împătimiţi întru cuvânt, el hamletizează pe marginea dilemei dacă în lumea de azi mai este nevoie de poezie, dacă mai corespunde ea stării de graţie a fiinţei omeneşti: „De curând a căzut nu ştim de unde întrebarea/ De ce nu mai are astăzi căutare poezia?/ Când a fost izgonit lirismul?/ Sau când a fost lirismul răpit/ De hergheliile din culoarea sălbatică a prezentului?// Văzând că strugurii poeziei sunt prea sus/ Unii pământeni au lansat zvonul/ Că sunt prea sus şi prea acri strugurii/ Şi viaţa se poate îneca cu agurida înălţimii” (De ce nu mai are trecere poezia).

Impactul sinelui cu lumea desfigurată de abstracţiuni dezvoltă în poezia lui Cornel Basarabescu, în contrasens cu teama de a modela „în zbor viaţa extrasă din poveşti” (Totul e utopie?), aspiraţia de „refacere a universului în individual” (Eugen Coşeriu), poezia fiind, în accepţiunea marelui lingvist, „individ şi model universal”. Astfel s-ar putea justifica inserţiile epice ale poetului care, metamorfozându-l, i se alătură şi obligă, ciudat, făptura lui Don Quijote, într-un amestec homodiegetic/ ambiguu de ficţiune şi realitate, să devin㠄sosia timpului” (Autopsie). Găselniţa este cum nu se poate mai inventivă: lui Don Quijote, erou liric alegorizat şi nu autor al textelor, totul îi este permis, chiar şi substituirea.

Aparent, având complexul ipocritului care, „rătăcit printre mistere” (În depărtări de aur), ne farmecă cu inocenţa şi fantasmagoriile sale, Cornel Basarabescu îl înzestrează, asociind realul şi imaginarul sub semnele fatalităţii şi ale actualităţii, cu harul de a supravieţui timpului „ascuns în limba marelui ceas” (Rămăşiţele): „Ai coborât mereu, te-ai dezbrăcat de tine,/ Noaptea din jurul tău ai stors-o şi-ai pus-o la uscat,/ Povestea ta îşi uită aripile de mit/ Şi-ţi bate la fereastră ca un ecou transpirat” (Doar ecoul).

De fapt, la Cornel Basarabescu actul scriptural nu este (nici nu ar putea fi) influenţat de „întâmplările/ din care s-a născut şi din care creşte omenirea”, de unde, în expediţiile sale metalingvistice, livreşti, împrumută clar doar masca născocitorului aventurier, ci de furia auctorială cu care se angajeaz㠄ameţit de dorul aventurii” în demersul de a (des)face po(i)etic lumea cotidianului străbătută de vocea aceluiaşi Don Quijote: „Vă las prin testament dreptul să vă amintiţi de mine/ Şi să mă judecaţi” (Întoarcerea lui Don Quijote, 5). În fond, poetul este şi nu este „o imortalizare” a lui Don Quijote. Confuzie totală. Nu putem să ne dăm seama cine pe cine întruchipează în text. Dubla ipostază în care apar atât personajul liric, cât şi autorul poate fi discutabilă. Dar pe oricare poziţie ne-am situa, fundamental este că laitmotivul (tran)spus metaforic în discurs reprezintă reverberaţia absolută a solidarizării cu „isprăvile” cavalerului de la Mancha. Din această perspectivă trebuie „ judecat” titlul criptic al cărţii lui Cornel Basarabescu.

În altă ordine de idei, trebuie reţinut faptul că în Întoarcerea lui Don Quijote descoperim topoi postmoderni, expresiv introduşi în logosul „desprins din eternitate”, cum ar fi: casa, oglinda, fiinţa, poezia, cuvântul, cartea, lectura, jocul, viaţa, moartea, visul, timpul, veşnicia, umbra, tăcerea, Dumnezeu. Spectacolul este fabulos şi spectaculos până la ultimele sale consecinţe. De aici percepţia că în viziunea poetului rostirea fiind perpetuă încorporează în text „frunzele gândului secat de poveşti” (Nu râdeţi): „De ce-l scrii cu cerneala singurătăţii?/ Toamna iese din odaie şi aşteaptă afară,/ În sângele tău amintirile aştern iarăşi vidul,/ Poemul fiinţei scrie-l cu viscolul din călimară.// Şi ai acum în faţă viaţa ca o coală albă de scris,/ Ninge din cărţi şi ninge aşa de frumos…” (Poemul fiinţei).

Ieşirea stihuitorului dintr-o atemporalitate ancorată în delirul încifrat al unui Don Quijote reinventat ţine de domeniul idealului oricărui creator care speră, coborând în sine, să aducă la lumină (aceasta putându-se identifica cu realitatea) în cele mai insolite forme estetice, cunoscutul-necunoscutul, văzutul-nevăzutul, cuvântul-necuvântul, toate acestea reprezentând în primă instanţă scopul Poeziei şi – dacă vreţi – condiţia Fiinţei demiurgice: „Oricât ar fi întunericul de nesfârşit/ Bucuriile, mari sau mici, te recunosc după mers/ Rătăceşti printre semnele aprinse din cărţi/ Chiar dacă literele vieţii curg într-un singur sens// Cum poţi reciti tot ce ai subliniat într-o viaţă?/ Câteodată încerci să baţi la calculator/ Propriul destin şi să corectezi ce se mai poate corecta/ Dar ecranul fuge cu viaţa, cu tot. Uneori// Îţi scrii viaţa de la stânga la dreapta şi invers/ Iar când încerci să salvezi ce ai scris/ Vezi că ţi-a reuşit doar un destin fără paragrafe/ Atunci mousse-ul te ajută să te ascunzi în alt vis” (Îmi scriu viaţa de la stânga la dreapta şi invers).

Nota originală a cărţii lui Cornel Basarabescu – Întoarcerea lui Don Quijote, constă în meşteşugul cu care acesta figurează, prin prelucrarea simultană a trăirilor şi a aluziilor lor concrete şi esopice, labirintic, am spune, neantizarea fiinţei omeneşti surprinsă în pânza de păianjen a unui (i)real cu caracter tranzitoriu, în balans între normalitatea şi nonsensurile existenţei.

 

Nr. 09 / 2023
Cornel Basarabescu sau masca lui Don Quijote
deFlorian Copcea

In Memoriam George Cuşnarencu

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

„Progresismul” reîncălzit
de Gabriel Coşoveanu

Cum să scăpăm de scris şi de citit
de Cătălin Pavel

Uniunea Scriitorilor din România: Semnal de alarm㠖 Cultura în pericol

Pe micul ecran (1)
de Gheorghe Grigurcu

Medievalităţi
de Nicolae Prelipceanu

România romanțată de un stat - majorist francez
de Mihai Ghiţulescu

Alfabet. Dispozitivul cultural şi miraculos al consolării
de Cristian Pătrăşconiu

Poveşti cu Beatles
de Dumitru Ungureanu

Poezia în 5D
de Gela Enea

O istorie en miettes a grupului Infra-Noir
de Silviu Gongonea

Etica „revizionismului” şi criticii continue
de Gabriel Nedelea

Exerciţii de admiraţie
de Gabriela Gheorghişor

Linia Kármán
de Andreea Răsuceanu

Teatrul îţi oferă şansa de a trăi şi alte vieţi, care nu îţi aparţin, şi astfel poţi sădi în tine ceea ce nu ai dobândit până atunci
de Antoaneta Cojocaru şi Daniel Pascariu

Poezie
de Ana Herţa

Poezie
de Suzana Fântânariu

Poezie
de Ion Maria

Cultura şi valenţele exilului
de Cristina Gelep

Spatele biciuit
de Haricleea Nicolau

Spatele biciuit
de Haricleea Nicolau

TNT 2023: Teatrul ca o experiență Vîrîpaev
de Daniela Firescu

Maladiile lumii contemporane
de Viorica Gligor

Intervalele tăcerii
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Întoarcerea acasă
de Kate Morton

Silvan Ionescu, un portretist între literaţii, muzicienii şi actorii secolului XX
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri